Femeile aflate în situații de risc și care devin mame începând cu anul acesta vor putea beneficia de un ajutor în valoare de 2.000 de lei, în cadrul unui program cu o valoare de 12 milioane de euro, din fonduri europene, conform unui proiect susținut de ministrul Familiei, Gabriela Firea.
Număr maxim de beneficiare: 25 3. Consiliere juridică, în ce privește drepturile și obligațiile legale ale mamei și acțiuni în instanță pentru stabilirea paternității, în cazul în care tatăl copilului refuză recunoașterea copilului și sprijinirea mamei și a copilului. Număr maxim de beneficiare: 10 (din care max. 2 pentru reprezentare în instanță).
pLPc. Ajutor social comunitar pentru familia monoparentală Locație Date de contact/ Program de lucru Atribuții Legislație în domeniu Servicii acordate Beneficiari Condiții de accesare Acte necesare sediul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București - Str. Constantin Mille nr. 10, sector 1
Tichete de 2.000 de lei pentru proaspetele mămici Măsura este în prezent în consultare publică şi le-ar putea aduce tinerelor mămici tichete sociale în valoare de 2.000 de lei. Banii vor putea fi folosiţi exclusiv pentru medicamente şi produse necesare îngrijirii copilului şi mamei imediat după naştere, mai exact în primele trei luni.
Femeile aflate în situații de risc și care devin mame începând cu anul acesta vor putea beneficia de un ajutor în valoare de 2.000 de lei, în cadrul unui program cu o valoare de 12 milioane de euro, din fonduri europene, conform unui proiect susținut de ministrul Familiei, Gabriela Firea.
UPDATE 2022 - Ajutorul pentru incalzire 2022 trebuie cerut tot pana la data de 15 octombrie! Conform Legii nr. 226/2021, care reglementeaza acordarea ajutorului pentru incalzire, venitul mediu net lunar (adica banii ramasi "in mana") pana la care se acorda acest ajutor pentru incalzire este de 1386 de lei de persoana in cazul familiei (doi sau mai multi membri) si de 2.053 lei in cazul
Orice gravidă şi mamă cu unul sau mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 luni. Ne ajută cei de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 (DGASPC Sector 1) să identificăm cazurile sociale, dar vă cerem ajutorul şi vouă. Dacă cunoaşteţi mame care au nevoie de noi, îndrumaţi-le să ne ceară ajutorul! Nu oferim doar ajutor material, ci şi consiliere psihologică, întâlniri cu moaşe şi nutriţionişti şi cursuri de reconversie
ajutor social pentru mame